Liga Profesionistă de Fotbal susține, prin intermediul unui comunicat dat publicității miercuri, că sponsorul Cupei Ligii este la zi cu obligațiile financiare și precizează că antrenorii ar trebui să se limiteze la comentariile legate de jocul echipelor de fotbal.
„Liga Profesionistă de Fotbal își exprimă surprinderea și nedumerirea în urma declarațiilor făcute de domnul Ionuț Popa, la finalul jocului dintre ACS Poli Timișoara și ASA Târgu Mureș, din manșa secundă a semifinalelor Cupei Ligii Adeplast. Tocmai de aceea, LPF ține să facă următoarele precizări:
1. Ne exprimăm încă o dată convingerea că antrenorii cluburilor de fotbal din Liga 1 Orange ar trebui să se rezume la a comenta jocul echipelor de fotbal, acolo unde competențele lor sunt maxime, și nu aspecte care țin de administrația cluburilor de fotbal.
2. De asemenea, subliniem că LPF are o relație excelentă cu sponsorul oficial al Cupei Ligii, compania Adeplast. Această companie este alături de Liga Profesionistă de Fotbal de aproape trei ani și, ceea ce e cel mai important, este la zi cu obligațiile financiare față de LPF. Mulțumim și pe această cale firmei Adeplast, una dintre puținele companii cu capital integral românesc, care este alături de fotbal.
3. LPF este reconoscătoare atât firmei Adeplast, cât și partenerilor media, aflați alături de fotbalul românesc. Prin plata sumei de 27.5 milioane de euro, plus TVA, reprezentând contravaloarea drepturilor media pentru Liga 1 Orange, aceștia sunt principalii susținători ai unui fenomen, care azi are mare nevoie de public, dar și de oameni care să construiască, nu doar să beneficieze de pe urma lui„, se arată în comunicatul postat pe site-ul lpf.ro.
Antrenorul echipei ACS Poli Timișoara, Ionuț Popa, a declarat la finalul partidei câștigate cu ASA Târgu Mureș, cu scorul de 3-1, în manșa retur a semifinalelor Cupei Ligii, că formația pe care o pregătește nu se va prezenta la finală, dacă nu va primi banii aferenți calificării în ultimul act până pe 20 mai.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER